Avantaje pentru deţinătorul certificatului de competenţă
Acordarea certificatului de competenţă se bazează pe evaluarea a ceea ce candidatul este capabil să facă în condiţii reale de muncă.
Evaluarea competenţelor ajută la creşterea încrederii în sine şi a capacităţii de autoevaluare.
Certificatul de competenţă oferă recunoaşterea competenţelor unei persoane, indiferent de modul în care acestea au fost dobândite.
Certificatul de competenţă poate fi acordat indiferent de vârsta candidatului fără a restricţiona accesul la evaluare.
Certificatul de competenţă constituie o garanţie a capacităţii unei persoane de a activa într-o ocupaţie/calificare şi pune în evidenţă competenţele transferabile de la o ocupaţie la alta.
De aceea, obţinerea unui certificat de competenţă profesională măreşte şansele de angajare şi posibilităţile de dezvoltare a unei cariere.
Certificarea competenţelor profesionale este foarte importantă în acele domenii în care au apărut ocupaţii noi, oferind posibilitatea recunoaşterii competenţelor specifice acestora.
Avantaje pentru angajator
Prin introducerea certificatelor de competenţă profesională în unitatea pe care o conduce, angajatorul dovedeşte interesul faţă de angajaţi, contribuind la creşterea motivării profesionale a acestora.
Certificatele de competenţă profesională au o importantă contribuţie la îmbunătăţirea structurii organizaţionale şi la convingerea angajatorului că forţa de muncă este competentă, ceea ce constituie o garanţie pentru obţinerea de rezultate performante. Certificatele de competenţă reprezintă un instrument util, eficient, structurat şi măsurabil, în dezvoltarea profesională a personalului.
Angajatorul poate efectua recrutarea şi selecţia personalului utilizând informaţiile conţinute în certificatul de competenţă şi poate proiecta posturile din organizaţie conform standardelor, care precizează aptitudinile şi cunoştinţele necesare desfăşurării activităţilor specifice.
UN CENTRU DE EVALUARE ACCESIBIL ȘI MODERN
Birourile de consiliere și spațiile pentru examenele teoretice ale ALTHERA EVALCOV sunt situate în locații accesibile și beneficiază de facilități moderne, din punct de vedere al dotărilor necesare pentru activitatea de evaluare și certificare a competențelor profesionale. Centrul nostru deține mai multe autoturisme performante și noi în beneficiul clienților și pentru serviciile noastre unice din România.
GAMĂ BOGATĂ DE CALIFICĂRI AUTORIZATE
În acest moment ALTHERA EVALCOV organizează examene și derulează procese de evaluare și certificare a competențelor profesionale pentru 17 calificări, din principalele domenii de activitate. Suntem în procese de autorizare în permanență, conform solicitării pieței, în total având peste 25 de calificări disponibile sau în curs de autorizare. De asemenea, ne putem autoriza, la cerere, pentru orice calificare/ocupație nouă, în situația în care există solicitări ferme.
Mai aproape de client – locații autorizate
ALTHERA EVALCOV vă pune la dispoziție o rețea extinsă de locații, pentru a vă putea oferi serviciile de evaluare cât mai aproape de dumneavoastră. În acest moment locațiile noastre autorizate sunt: Sfântu Gheorghe, Brașov, Sinaia, Constanța, însă serviciile noastre pot fi oferite oriunde pe teritoriul României.