- Cod C.O.R./N.C.: COR 815301
- Durata: 3-30 zile
- Acreditat: Certificat de competențe profesionale, emis de A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări) recunoscut la nivel național de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, în baza Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, iar apostilat și tradus este recunoscut la nivel internațional.
- Calendar examene: Luni - Sâmbătă 8.00 - 17.00
Potrivit Persoanelor care Cunosc Meseria și Doresc o Calificare fără Absolvire Cursuri.
Trebuie să aveți minim 8 clase terminate.
Trebuie Doar să Cunoașteți Meseria și să vă Prezentați la Centrul Nostru Pentru un Examen.
Certificat acreditat ANC (diploma) – Certificatele obținute au valabilitate permanentă și sunt recunoscute național și la nivelul Uniunii Europene.
Programul de evaluare reprezintă cea mai rapidă modalitate prin care persoanele pot obține o calificare în condițiile în care au deja experiență în domeniu dar nu dețin un certificat care sa ateste acest lucru, reprezentând alternativa cursului de formare profesională.
DESCRIEREA PROGRAMULUI DE EVALUARE
Programul de evaluare a competențelor profesionale se adresează acelor persoane care cunosc meseria de Operator confecţioner industrial de îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (CROITOR), dar nu au o diplomă care să le ateste cunoștințele.
Nu este necesar să urmezi un curs de calificare sau să lucrezi în domeniu. Tot ce trebuie să faci este să susții un examen, format dintr-o probă teoretică și una practică, prin care să dovedești că ai calitățile necesare unui Croitor priceput.
Astfel, dacă știi meserie și ai minim 8 clase, poți opta pentru evaluarea competențelor, iar după susținerea examenului vei obține calificarea de Operator confecţioner industrial de îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice. Certificatul de competențe obținut este recunoscut la nivel național și internațional.
Competențe dobândite în urma evaluării:
Organizarea locului de muncă |
Aplicarea cunoștințelor privind întreținerea echipamentelor de lucru |
Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în domeniul situațiilor de urgență |
Aplicarea normelor de protecție a mediului |
Exercitarea abilităților privind munca în echipă |
Aplicarea cunoștințelor generale de comunicare |
Aplicarea noțiunilor introductive de tic – competențe digitale în industria de îmbrăcăminte |
Utilizarea cunoștințelor generale privind materiile prime |
Utilizarea cunoștințelor privind aprovizionarea cu materiale de bază, auxiliare, secundare şi consumabile |
Utilizarea cunoștințelor privind pregătirea operațiilor de confecționare |
Utilizarea cunoștințelor privind execuția operațiilor de confecționare |
Utilizarea cunoștințelor privind finisarea produselor confecționate |
Aplicarea cunoștințelor privind procedurile de calitate |
Aplicarea cunoștințelor privind predarea produselor |
Operatorul confecţioner industrial de îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice lucrează pe maşinile de cusut din industria confecţiilor din tricot şi ţesături, activitatea sa constând în preformarea reperelor ce formează produsul, asamblarea acestora şi finisarea produsului obţinut. Se ocupă în principal cu pregătirea şi executarea operaţiilor de confecţionare, finisarea produselor confecţionate, controlul calităţii produselor, predarea produselor şi întreţinerea utilajelor de confecţionare.
CUI SE ADRESEAZĂ
Programul de evaluare se adresează tuturor persoanelor care:
- doresc să obţină o calificare în domeniu;
- dețin cunoștințe teoretice si experienţă practică (cunosc meserie) dar nu pot face dovada calificării;
- doresc să fie evaluate (să susțină un examen) în vederea recunoaşterii și certificării competenţelor profesionale dobândite la locul de muncă, prin studiu individual sau pe alte căi non-formale..
ÎN CE CONSTĂ EVALUAREA (EXAMENUL)
Procesul de evaluare este etapizat şi presupune aplicarea unor metode şi instrumente de evaluare destinate recunoaşterii cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale dobândite pe căi non-formale sau informale (fie la locul de muncă, fie în mediul familial sau în timpul liber - fără să fi urmat un program de formare profesională în acest sens).
Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale se face pe baza STANDARDULUI OCUPAŢIONAL şi oferă garanţia că persoana certificată a demonstrat că are cunoştinţele şi deprinderile necesare efectuării activităţilor descrise în acest standard.
METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE CE POT FI UTILIZATE
- Test scris cu itemi obiectivi (proba scrisă ce va urmări testarea cunoştinţelor teoretice);
- Întrebări orale şi observare directă în condiţii reale de muncă sau simulare (proba practică ce va urmări verificarea deprinderilor practice);
- Raport din partea altor persoane (recomandare) / poze de la locul de muncă/ portofoliu cu lucrări anterioare (dovezi suplimentare solicitate pentru a demonstra veridicitatea experienţei profesionale).
TIP CERTIFICAT OBȚINUT
Certificat de competențe profesionale, emis de A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări) recunoscut la nivel național de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, în baza Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, iar apostilat și tradus este recunoscut la nivel internațional.
Certificatul de competente profesionale are aceeași valoare ca și certificatul de absolvire, respectiv de calificare, în baza Ordinului Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei 4543/468/2004, Art.33, alin.1-3, care prevede:
”(1) Persoanele declarate competente în urma procesului de evaluare primesc un certificat de competenţe profesionale, pentru unităţile de competenţă în care au fost declarate competente.
(2) Persoanele declarate competente pentru toate unităţile de competenţă specifice unei ocupaţii sau calificări primesc un certificat de competenţe profesionale care cumulează toate competenţele profesionale specifice acelei ocupaţii sau calificări în conformitate cu standardul ocupaţional, respectiv standardul de pregătire profesională.
(3) Certificatele menţionate la alin. (2) au aceeaşi valoare ca şi certificatele de absolvire, respectiv de calificare cu recunoaştere naţională, eliberate în sistemul formal de formare profesională.”
Dacă vă interesează calificarea, vă rugăm să ne contactați telefonic la 0742033972.
Evaluatorii noștri vă stau la dispoziție la orice oră, cu orice informație suplimentară.
Diplome de calificare recunoscute, obținute pe baza unor examene, fără absolvire curs, în doar câteva zile!
Trebuie doar să cunoașteți meseria și să vă prezentați la centrul nostru pentru un examen teoretic și practic.
Etichete:
calificare pe baza experienței, recunoașterea experienței profesionale, program autorizat ANC, cursuri de calificare, programe de evaluare recunoscute în UE, program adresat persoanelor cu experiență în muncă, alternativă la cursurile de formare, program de calificare de scurtă durată, calificare prin evaluarea cunoștintelor / competențelor, cursuri de calificare / programe de evaluare, diplome recunoscute în UE, diplome fara cursuri, calificare rapidă, diploma recunscută, curs, calificare, diploma, certificat, examen, testare, scoala.
SOLICITĂ INFORMAȚII ÎNSCRIE-TE ONLINE! DOWNLOAD FIȘĂ ÎNSCRIERE!